După ce am criticat și am făcut puțin mișto de declarația primarului interimar, pe bună dreptate și în speranța că se va schimba ceva, revin cu alt aspect. De această dată o să întreb, pertinent, de ce mai sunt încă montate luminițele și mai ales bradul din centru, care s-a uscat ca vai de mama lui? E jumătatea lunii și orașul „încă arată ca mica Vienă!”
Nu mai zic de bălăcăreala din parcarea fostului Hotel Moldova. Fierătaniile (tiribombele) alea au cam stat de pomană pe acolo, iar patinoarul a fost de toată jena, fiind încercat doar de prichindei. Încercarea moarte n-are, așa se spune, doar că asta a murit încă din fașă. Și după ce că o mare parte din luna decembrie luminițele nu au funcționat…acum, la jumătatea lunii ianuarie, chiar nu le mai văd rostul. Sau stați…are prostimea bani, uitasem.
Lasă un răspuns