Conceptul acestei mașini a apărut la finele anilor ’80, atunci când Ceaușescu își dorea cu orice preț să arate că noi românii putem construi orice. Așa a apărut micul autoturism și îl consider un exemplu relevant (din spusele celor mai bătrâni) despre cum regimul ceauşist îşi bătea joc de români, fabricând maşini gata stricate care le puneau viaţa în pericol.
Micuța Dacie cântărea puțin peste jumătate de tonă iar conform cărții tehnice consuma vreo 3 litri de benzină la 100 de kilometri. Caroseria era o îmbinare de tablă şi fibră de sticlă. Despre motor, minunați-vă. Avea 22 de cai-putere (poate frumoși, poate nu), dar chiar și așa, conserva mașina putea atinge viteze record de 100 de kilometri la oră! Această mașină era văzută de dictator ca fiind viitoarea mașină de oraș a tinerilor români. Preţul unei astfel de maşini era de 50 000 de lei, cu 25 000 de lei mai puţin decât o Dacie 1310 iar acest lucru i-a făcut pe unii români să o cumpere.
După căderea regimului, cei 6 500 de proprietari de Lăstun au început să se revolte și să facă tot felul de plângeri la organele competente deoarece mașina începea să cedeze. Plângeri precum: „contactul de pornire se blochează”, „timoneria carburatorului s-a deformat”, „bobina de inducţie s-a ars”, „uşile nu se închid bine, rezultând o pătrundere abundentă a apei în interior”, „toba de eşapament a căzut”, „defecţiuni la pompa de benzină”, „cutia de viteză este blocată” erau la ordinea zilei.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor s-a sesizat şi a făcut demersurile pentru scoaterea de pe piaţă a autoturismului Dacia 500 Lăstun. În martie 1990, Comisia Naţională pentru Standarde de Metrologie şi Calitate a interzis producerea şi comercializarea Lăstunului.
Lasă un răspuns