Dan Bitire

  • Contact
  • Despre mine
  • Politică de confidențialitate
Ești aici: Acasă / Politică / “Dăruieşte copilului din tine”

“Dăruieşte copilului din tine”

Publicat pe 29 mai 2012 de Dan Bitire Lasă un comentariu

big brother
Campania „Dăruieşte copilului din tine”, a ajuns la a patra ediţie, devenind una dintre acţiunile emblematice ale tinerilor social democraţi din municipiul Bacău. Ediţia a patra va debuta pe 2 iunie şi va cuprinde, ca şi până acum, trei componente.

Ca şi în celelalte editii, tinerii PSD au reuşit să primească aprobările necesare pentru a lua din cele opt centre de plasament din Bacău toţi copii transportabili, pentru a le oferi o zi în care cei mici să simtă cu adevărat gustul copilăriei. Ei vor merge în Parcul Cancicov unde, pentru câteva ore, toboganul gomflabil şi caruselul le vor sta doar lor la dispozitie. Ziua va culmina cu o petrecere la unul dintre cluburile din Bacău, destinate copiilor.

„Hăinuţe mici de la oameni mari”, aduce în atenţia băcăuanilor, o nouă campanie de donare de hăinuţe şi jucării pentru copii. Cele opt centre de plasament băcăuane strâng sub acoperişul lor copii cu vârste cuprinse între un an şi 17 ani. Sistemul românesc nu permite insituţiilor să investească în aceşti copii pe măsura nevoilor pe care le au. De aici a pornit şi ideea tinerilor din TSD municipal, de a strânge hăinuţe şi jucării pentru copii.

În ediţiile anterioare, tinerii, pe lângă hăinuţe, au mai reuşit să cumpere şi rechizite pentru a le înlezni copiilor toate condiţiile pentru a putea învăţa într-un climat normal. Şi anul acesta atenţia tinerilor se va îndrepta şi către sugarii din Centrul Maternal Bacău. Acolo vor duce lapte praf şi hăinuţe pentru bebeluşi.

Ediţia a V-a a campaniei va avea loc odată cu sărbătorile de iarnă, când, spun municipalii, le vor pregăti copiilor un program extrem de interesant şi de antrenant.

Alte articole recomandate:

  • TSD Bacău și-a reconfirmat în funcție Președintele!
  • Toate drumurile duc spre Primărie!
  • Sondaj. Cu cine veți vota la alegerile prezidențiale?
  • Antonescu iar se visează Președinte
  • De ce voi merge mâine la vot?!

Din categoria: Politică Etichete: copii instituţionalizaţi, politic, psd, tsd

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Facebook
  • Twitter
  • YouTube

Ultimele articole:

  • Fotograf nuntă? Nimic mai simplu!
  • Revine I.D. Fest! Ediția 23, în perioada 20-31 august ’22
  • Altecovent – montarea unui sistem de ventilație din etapa proiectării casei
  • Stilourile Parker – 999cadouri.ro
  • Uși pentru casă – #SpecialDoors
  • Maribon – incaltaminte de calitate
  • Calitate în bucate – #NuOricum

Ultimele comentarii:

  • Dan Bitire la Colecţie. Numismatică
  • Dragos la Colecţie. Numismatică
  • Monica la Altecovent – montarea unui sistem de ventilație din etapa proiectării casei
  • Remus la Nesimțirea unei casiere de la Kaufland
  • Alex la Uși pentru casă – #SpecialDoors
  • Daniela la Uși pentru casă – #SpecialDoors
  • Alexandra la Maribon – incaltaminte de calitate

Recomandări:

„Toamna Bacoviană”, ediţia a II-a

„Toamna Bacoviană” a ajuns la ediţia a II-a. După succesul de anul trecut, municipalitatea băcăuană a aprobat şi anul acesta o parte din fondurile necesare pentru organizarea proiectului. La acesta vor participa elevii de la colegiile din oraş ce vor susţine recitaluri de muzică şi poezie. Tot în cadrul proiectului, grupuri de scriitori vor merge […]

Faza județeană a concursului „Sanitarii Pricepuți” demarează în weekend

În zilele de 1 și 2 iunie, Sala de Atletism Bacău găzduiește concursul „Sanitarii Pricepuți” – faza județeană, pentru clasele V-VIII și IX-XII. Pentru că accidentele, rănile şi bolile pot apărea pe neaşteptate ajutorul imediat depinde adesea de membrii familiei, colegi, cadre didactice sau trecători. Având cunoştinţe despre modul de acordare a primului ajutor, oricine […]

Fotografii. Cazinoul din Constanța

O ruină, nimic mai mult. Deși se lucrează de zor la faleza din perimetrul cazinoului, lucrările pentru restaurarea și consolidarea acestuia nu par să înceapă prea curând. Bijuteria arhitecturală, veche de mai bine de un secol (1910), atrage privirile turiștilor de pretutindeni. Din păcate, clădirea este neglijată de autorități. Poate la anul, voi avea plăcuta […]

Calitate în bucate – #NuOricum

Industria agricola este un domeniu important in Romania care necesita mult timp si atentie pentru ca productia sa fie cea potrivita. Fructele si legumele naturale, fara interventia anumitor produsi chimici, nu se compara cu nici un alt gust. Autenticitatea produselor se simte de la prima inghititura si in aceste cazuri beneficiezi de un aport doar […]

Natural sau artificial?

Nu știu la ce v-ați gândit, dar e vorba despre bradul de Crăciun. Anul ăsta am o dilemă. Parcă m-am săturat de mizeria pe care o face un brad natural după câteva zile de stat în casă, dar și de faptul că își pierde din „strălucire” datorită căldurii. În schimb, trebuie să recunosc că mirosul […]

Arhivă blog:

Copyright © 2023 · Dan Bitire