După ce în anul 2011 examenul de maturitate a înregistrat cele mai proaste rezultate din istorie, Ioan Mang a criticat aspru supravegherea video din sălile de testare. Senatorul a acuzat atunci că Daniel Funeriu, ministrul de la Educaţie la acea vreme, a fost singurul vinovat pentru performanţa scăzută a liceenilor.
Ministrul Educaţiei din cabinetul Ungureanu, Cătălin Baba, anunţase că BAC-ul din 2012 va fi chiar mai riguros decât cel de anul trecut. Judeţele cu cea mai mare rată de promovabilitate în 2011, anul cu cele mai proaste rezultate la BAC, au fost cele în care nu au existat camere video.
Nu sunt însă singurele schimbări pe care Mang le-ar aduce examenului de Bacalaureat. În septembrie 2011, sentaorul susţinea introducerea unui BAC diferenţiat, pe trei nivele. Primul nivel ar fi cel în care candidaţii obţin diplome de absolvire care le oferă posibilitatea de înscriere la orice facultate. Al doilea este cel vocaţional ori tehnologic, care permite înscrierea doar la o facultate de acelaşi profil şi cel de-al treilea nivel presupune absolvirea cu probe de competenţă, pe baza căruia candidaţii se pot înscrie la şcoli profesionale, postliceale sau la cursuri de calificare.
În varianta de nivel vocaţional, dacă absolvenţii ar opta pentru o altă facultate decât cea corespunzătoare profilului absolvit aceștia ar trebui să susţină un nou examen de maturitate. Mang susţinea că tinerii ar trebui să facă alegerea înaintea bacalaureatului şi nu neapărat la începutul ciclului liceal.
Se pare că BAC-ul va fi diferenţiat într-un fel şi nici supraveghere video nu va mai exista! Pro sau contra (eu a doua)?!
nasol. vezi tu dan, poate vei avea ghinionul in viata de a fi tratat de un asistent medical care a luat bacul…”fara camere”. Sau metroul cu care mergi la munca va fi condus de un mecanic care nu stie diferenta intre ledul X si ledul Y.
Sper sa nu se intample asta. Oricum eu nu ma bucur, deoarece vor absolvi foarte multi tineri nepregatiti, insa aceasta a fost delaratia noului ministru „plagiator”.
normal…un prost care vrea ca oamenii ca el sa ia bac-ul. CATEGORIC NU SUNT DE ACORD CU SCOATEREA LOR!!!