Scump dom’le, scump! M-am bucurat să aud că primăria va face un bine cetățenilor, că le va pune la dispoziție o modalitate prin care fiecare proprietar, plătitor de taxe și impozite, își poate „închiria” un loc de parcare în preajma domiciliului. La mine în spatele blocului am parcare ecologică și de obicei e bătaie pe locuri. Vecinii noi-veniți nu pricep că pe locul x și y parchează de ani de zile tata, mama, cățelul, purcelul.
M-am bucurat mult să aud că problema poate fi rezolvată, chiar și așa cum se arată în proiect (în intervalul orar 18-8). Ce nu mi-a convenit însă, și probabil multor altora, este prețul de închiriere pe lună. 10 lei persoanele fizice/juridice și 5 lei pensionarii. Cam scump, în condițiile în care plătesc impozit anual pe locuință și mașină, iar parcările sunt realizate din fonduri europene.
Cam scump, având în vedere că mașina nu are un motor mare, iar impozitul mă ajunge, dacă nu mă înșel, puțin mai mult decât ar trebui să dau pe un an de zile primăriei pentru locul de parcare. Cam mult în condițiile în care în afară de locul de parcare nu am nicio altă facilitate (ca de exemplu o cameră video de supraveghere, sau locul rezervat 24 de ore pe zi). Și atunci, pentru ce să dau 10 lei pe lună? Mai taie din ele! Pe această temă văd că a scris și Răzvan.
Lasă un răspuns