Dan Bitire

  • Contact
  • Despre mine
  • Politică de confidențialitate
Ești aici: Acasă / Opinii / Manifestări, contramanifestări și dezinformare marca Hotnews

Manifestări, contramanifestări și dezinformare marca Hotnews

Publicat pe 15 noiembrie 2014 de Dan Bitire 2 comentarii

Miting PSD - Dan Bitire . ro (Copyright)-81
În această seară în centrul orașului a avut loc o scenă inedită: membrii și simpatizanții Alianței Creștin Liberale s-au adunat în Piața Tricolorului, pentru a protesta împotriva Partidului Social Democrat, împotriva lui Victor Ponta dar și în semn de solidaritate față de românii de peste hotare care nu au putut vota în primul tur al alegerilor.

Contramanifestația celor de la PSD nu s-a lăsat mult așteptată. De la sediul PSD, aflat în incinta SIF Moldova, au plecat un grup de peste 500 de persoane, „înarmate” cu câteva steaguri tricolore, 2 sau 3 bannere și câteva vuvuzele, fluiere etc. În jurul orei 17:00 – 17:30, cele două tabere s-au aflat față în față, despărțite de un cordon de jandarmi dar și de Calea Mărășești. Pe partea Casei de Cultură s-a aflat tabăra ACL, formată din maxim 100 de persoane; pe partea Palatului Administrativ (Prefectura Bacău) s-a aflat tabăra PSD. Cele două tabere s-au rățoit unele la altele, preț de câteva minute, cu mesaje de genul „Jos Ponta, Jos PSD” sau „Unire, Ponta Președinte”.

Contrar celor spuse în Hotnews, care văd că dezinformează grav publicul, jandarmii nu au intervenit deloc, ba chiar au stat cu mâinile în buzunar, după cum se poate vedea în fotografiile realizate de subsemnatul. În plus, tabăra pesedistă și-a asumat mitingul, deputatul Cosmin Necula fiind în fruntea coloanei și având grijă „să nu se aprindă spiritele”. De asemenea, nu jandarmii le-au cerut pesediștilor să părăsească zona, ci a fost o decizie ce a ținut de „bucătăria” internă a partidului. Pesediștii și-au continuat marșul spre parcarea fostului Hotel Moldova și de acolo spre Piața Centrală, Precista și înapoi la sediu. În tabăra acelistă în schimb, nu am văzut nicio personalitate politică, nicio inscripție ACL, nimic care să ateste faptul că mitingul este organizat și/sau asumat de ACL.

Poate că n-aș fi scris, dar m-a scandalizat faptul că o instituție de presă, pe care o credeam serioasă, poate dezinforma în asemenea fel populația. Rușinică!


Alte articole recomandate:

  • TSD Bacău și-a reconfirmat în funcție Președintele!
  • Concursul de popularitate – ANULAT! Precizări:
  • Cucoanele au uitat să-și ia pastilele…
  • În caz că vreți să ajungeți în Moldova…#1
  • Fotografii și impresii din Vatra Dornei, de Anul Nou

Din categoria: Opinii Etichete: acl, campanie electorală, contramanifestări, hotnews, manifestări, opinii, prefectură, psd

Comentarii

  1. Ioana a zis

    15 noiembrie 2014 la ora 12:27

    Miting-ul a fost organizat pentru sustinerea romanilor din diaspora, nu pentru Iohannis. Faptul ca PSD-isti s-au simtit amenintati, si s-au mobilizat.

    Răspunde
    • Dan Bitire a zis

      16 noiembrie 2014 la ora 16:30

      Nu este adevarat Ioana. Ceea ce au scandat cei prezenti la miting n-a avut mare legatura cu diaspora!

      Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Facebook
  • Twitter
  • YouTube

Ultimele articole:

  • Plase de țânțari pentru ușile de termopan? Descoperă beneficiile!
  • Cum scăpăm sigur și eficient de rozătoare?
  • Află de ce ai nevoie în cazul unei fracturi. Cabinet de ortopedie în Suceava
  • Ce prețuri la ramele ochelarilor de vedere sunt convenabile?
  • Roof-Shop.ro – accesorii profesionale pentru rezistența acoperișului la factorii externi
  • Ședința Consiliului Local Bacău – 31.01.2024
  • Un mod estetic pentru servirea preparatelor cu ajutorul bețișoarelor de aperitive

Ultimele comentarii:

  • Andreea Avadanii la Concert Lana Del Rey la Teatrul de Vară
  • Dan Bitire la Colecţie. Numismatică
  • Dragos la Colecţie. Numismatică
  • Monica la Altecovent – montarea unui sistem de ventilație din etapa proiectării casei
  • Remus la Nesimțirea unei casiere de la Kaufland
  • Alex la Uși pentru casă – #SpecialDoors
  • Daniela la Uși pentru casă – #SpecialDoors

Recomandări:

Se lansează proiectul „POLICENTRIC”

Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerărilor Urbane din România (FZMAUR) lansează proiectul „POLICENTRIC – Parteneriate strategice pentru dezvoltarea policentrică a României”. Proiectul este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013. Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico-administrativ în domeniul dezvoltării policentrice. Scopul proiectului […]

Remember: „Bacăul va arăta ca o mică Vienă!”?

În urmă cu o lună, primarul interimar, Vasile Tescaru, declara că „Bacăul va arăta ca o mică Vienă!” în perioada sărbătorilor de iarnă. Până în prezent, orașul arată jalnic! În Parcul Cancicov „bate vântul”. Luminițele sunt foarte puține și sărăcăcioase, în comparație cu cele de anul trecut, iar cele care sunt, nu prea funcționează! Pe […]

UPDATE! Foto și video. „RTH 2013”, ziua I

O primă seară interesantă aș putea spune. După un început destul de greoi, evenimentele au decurs apoi într-un ritm alert. Per ansambul a fost o seară reușită cu bune și rele. Unii artiști au fost doar de umplutură, alții chiar au meritat (onorariile). Unii au avut voce zero, prezență și mișcare scenică zero, alții au […]

Campionatul European de Enduro

Campionatul naţional şi est european de enduro revine la Bacău cu etapa de campionat naţional şi se va desfăşura în perioada 1 – 3 iunie. Evenimentul este organizat de o firmă de profil cu sprijinul autorităţilor locale, iar startul oficial se va da la Centrul de Expoziţii şi Afaceri. Etapa de anul acesta va avea […]

Vineri e rândul bobocilor de la Colegiul Economic

Vineri, 22 noiembrie, începând cu ora 16:00, bobocii de la Colegiul Economic „Ion Ghica” se vor „înfrunta” în tradiționalul bal al bobocilor, organizat anual. Evenimentul de anul acesta promite a fi unul spectaculos, cu momente deosebite și interesante. Ca de obicei, nu vor lipsi probele deja celebre, precum cultura generală, proba de talent dar și […]

Arhivă blog:

Copyright © 2025 · Dan Bitire