Luni, pentru că vremea a fost deosebit de frumoasă, am zis să îmbin utilul cu plăcutul și am făcut o mică plimbare până la Kaufland să cumpăr de ale gurii. Din marea-mi neatenție, nu am luat suficienți bani la mine pentru a cumpăra chiar tot ce îmi propusesem, dar se mai întâmplă și la case mai mari. Nu cred că este o rușine.
Am plecat, am mers agale, am ajuns în magazin, am umplut coșul cu vrute și nevrute și am ajuns la casă. Când am văzut totalul, am observat că mai aveam nevoie de 2-3 lei…pe care însă nu-i aveam. Politicos, i-am spus casierei că vreau să renunț la un produs (ceva de ronțăit), deoarece nu am toți suficienți bani la mine. Ce a urmat, m-a lăsat mut.
Hârca, îmi răspunde pe un ton foarte sictirit și apăsat, citez: „Auzi…da’ tu dacă știai că nu ai atâția bani, la ce ai luat atâtea? Tu știi câte explicații și hârtii am eu de făcut acuma? Nu puteai să te uiți, să îmi spui să te anunț la suma …”. Am rămas mască. Mai-mai că dacă mai stăteam puțin mă lua și la bătaie babornița…
Păi nu îți este rușine? Cu ce drept îmi faci tu mie morală și mi te adresezi astfel? Se mai întâmplă. Ce-mi pasă mie de ce hârtii și explicații ai tu de făcut pe urmă? Riscul meseriei. Îmi pare rău că nu am fost mai pe fază să îi fi lăsat acolo coșul de cumpărături baborniței, să „se spele pe cap” cu el. Din păcate oboseala cred că și-a spus cuvântul.
În drumul spre casă am căutat pe internet, pe mobil, un număr de telefon sau o adresa de e-mail unde să pot face sesizare. Și am găsit, chiar de la sediul central Kaufland (București). Am sunat, mi-am dat toate datele, numărul de telefon și alte informații de pe bonul de casă, am povestit mot-a-mot întâmplarea iar în final am solicitat un răspuns oficial din partea Kaufland România cu privire la această sesizare, specificând că va apărea și un articol „de bine”.
Astăzi, în jurul orei 16, a sosit și răspunsul. Spre surprinderea mea. Pentru a nu exista discuții, îl voi publica integral:
Stimate Domnule Bitire,
Apreciem timpul alocat pentru a ne transmite sesizarea dumneavoastră în data de 29.09.2014.
Dorim să ne cerem scuze pentru experienţa întâmpinată la casa de marcat în urma efectuării cumpărăturilor în magazinul Kaufland din Bacău. Vă înţelegem nemulţumirea şi am luat legătura cu responsabilii magazinului privind cele relatate. Pentru evitarea unor situaţii asemănătoare, s-a decis efectuarea unei reşcolarizări a casierilor în ceea ce priveşte amabilitatea faţă de clienţi.
KAUFLAND ROMANIA
Sursa foto: George Săcăleanu, www.inimabacaului.ro
Bine ai facut! :)
Se pare ca in toata tara Kaufland au probleme. de exemplu la Valcea trecusera la raft un alt pret decat cel care trebuia sa fie in ziar. La informatii – eroare de tipar. Dupa reclamatie pe pagina de facebook eroare de sistem. Banutii nu i-am mai luat . http://blog.alexmanoiu.ro/2014/08/greseala-de-tipar-sau-de-sistem/
In data de 03 .03 2021 au afișat oferte cu reduceri de 35 pe baza punctelor acumulate pe card electronic iar la raft nimic.
Lumea dimineața la prima oră niciun preț nu e afișat iar cînd întrebi costul produsului ți se răspunde peste umăr într-un sictir total.
Bravo domnule Bitire!
Salutare..de laudat initiativa ta. Dar cred ca iti imaginezi ca nu au facut asa ceva. In Bucuresti in complexul Auchan Titan un baiat(vanzator sau consultant) de la Germanos are prostul obicei sa stea cu telefonul in mana si sa trimita mesaje de fata cu clientul. Ceva de genul clientul il intreaba ceva si el raspunde la mesaj prima data si apoi clientului. Acest lucru nu s-a intamplat o data ci de mai multe ori. De fiecare data fac sesisare si primesc acelasi raspuns, ca l-au atentionat pe baiat dar el tot cu telefonul in mana sta. Deci? Astea sunt vrajeli…
Am zis sa incerc…desi sunt ferm convins ca sefii de magazin nu fac nimic decat pe hartie. De cele mai multe ori asa se intampla. Am zis sa fac sesizare la Bucuresti…in speranta ca se rezolva ceva. Dar de unde ? Ca peste tot sunt angajati…ca in Romania.
e afumata povestea asta, numai de astea auzi in ultimul timp..toata lumea e nemultumita de kaufland….da bani de taxi ti-au mai ramas…?? sau ai carat cumparaturile vrute si nevrute asa ca furnica ..:)):))
Am patit-o luni, am asteptat un raspuns oficial si am scris. In caz ca nu venea, maine aparea oricum articolul.
Nu mai aveam niciun sfant. Am carat ca furnica, avand in vedere ca nu stau prea departe de Kaufland si nu cumparasem jumatate de magazin ;)
Felicitari pentru ambitie!
Am avut o experienta similara zilele trecute cand am avut „proasta idee” sa imi ia geanta de laptop si laptop-ul cu mine in magazin. De fapt ideea nu e proasta, pur si simplu nu am vrut sa las un laptop de x mii lei in masina! Precizez ca geanta este foarte slim!
La casa, doamna m-a pus sa ii arat geanta. Am intrebat-o daca este obligatoriu, a evitat raspunsul si a insistat sa o arat cu mana mea. Pentru a nu cauza o scena – oamenii asteptau la coada, m-am hotarat intr-un final sa o arat.
La iesire am intrebat la informatii si la paza daca exista o astfel de regula sau daca este obligatoriu sa arati geanta. Raspuns: NU.
Ceea ce m-a deranjat este ca doamnele si domnisoarele aveau genti mai voluminoase ca a mea, pline cu multe chestii etc dar nu am vazut una sa fie controlata.
Doamna casiera spunea sa nu o iau personal, dar mie mi se pare ceva personal.
Ceea ce putem face cu adevarat e sa nu mai calcam in acel magazin, dincolo de sesizari si alte hartii. Pe de alta parte, ei nu duc lipsa de vanzari, indiferent de cum se poarta: ori cu noi ori fara noi..
„Smecherilor” nu li se face nimic, nici macar nu indraznesc cei de la paza sa comenteze. In rest, se uita, isi fac treaba cica…si il mai controleaza pe unul care saracu’ n-are nicio treaba, se vede pe el, dar deh, ei isi fac treaba…
Din pacate chestii din astea de care ai patit tu se intampla din cauza celor care „uita” sa puna pe banda anumite chestii luate din magazin. Chiar daca nu o sa ma credeti acum ca nu lucrez in supermarket, va asigur ca sunt o gramada care se fac de ras pentru un bec sau diferite produse ieftine. Am asistat o data la o scena petrecuta in fata mea cu un tip si nevasta-sa care au ingramadit intr-o cutie o a doua tigaie de 30 de lei la oferta…. O tigaie de proasta calitate, ieftina care nu-i buna aproape de nimic. La ce bun sa o fure pe a doua…
Da…am asistat si eu la multe de genul. Dar ala deja se considera furt. Pentru acei oameni exista camere de supraveghere si personal de paza…sau nu ?!
Bravo !
Oare cand vor constientiza acesti „casieri ” ca salariul lor este platit din banii tuturor celor care fac cumparaturi ?
Probabil niciodata, mai ales cei de peste 40-50 de ani
Hello. Am patit o chestie similara la METRO. Dupa ce cheltuisem bani pe un televizor si o imprimanta mai scumpa, fusesem la Bancul de probe. Langa usile de iesire stateau paznicul si o ”fomeie” in uniforma de Metro, mancau seminte si radeau. Si cu carutul greu, m-am indreptat spre prima usa de langa ei (mai era o usa de iesire la 5 m), la care femeia se uita in sictir la mine si imi spune ” Da’ nu vezi ca usa-i mai incolo?”. Am lasat-o in pace. Dupa 2 luni primesc telefon de la cei de la Metro. Faceau un sondaj. M-a intrebat de ce nu mai cumpar de la ei. Si am povestit toata situatia. Dupa cateva zile am primit si eu scrisoare pe e-mail ca au fost luate masuri. Pacat ca sunt angajati toti terminatii si nici macar nu sunt instruiti la nivel minim macar. Desi, multe lacune provin de la primii 7 ani de acasa
Mai ales cei 7 ani de acasa conteaza mult. Pacat ca selectia se face superficial, si avand nevoie de mult personal, ajung in sistem/mega-/hyper-/supermarketuri toti nepregatitii (ca sa zic elegant).
din pacate de multe ori nu suntem respectati ca si clienti Kaufland!
Eram in trecere in Bistrita, am oprit la Kaufland sa cumpar cate ceva. Am cumparat 4 buc grepfruit la pretul intreg afisat. Am cantarit punga, am lipit eticheta. Langa un raft din apropierea raionului de legume-fructe era o naveta cu cateva pungi de grapefruit cantarite si etichetate, dar la pret redus(aveau mici defecte). Ma uitam la ele avand in mana punga cu grepfruit cumparata la pret intreg, cand se napusteste la mine un salariat Kaufland si imi smulge punga din mana.
Credea am luat o punga din naveta cu fructe la pret redus, spunandu-mi ca sunt fructele pe care el si le-a pus deoparte, ca doar lucreaza acolo.
Desigur m-am revoltat, am chemat un sef care l-a pus sa-si ceara scuze….si cam atat!
Am plecat cu un gust amar cu gandul sa scriu un email la centrala lor, aveam numele salariatului. Din lipsa de timp nu am mai scris email si rau am facut. In aceste cazuri trebuie sa luam atitudine, nu trebuie sa ne lasam calcati in picioare. Degeaba suntem intrebati la casa daca „E totul in ordine?”
Urat eveniment. La fel se intampla peste tot cred. Cel putin in Bacau am fost martorul unor situatii asemanatoare…
Eu cred ca se tolereaza situatii de genul acesta de catre sefi pt. ca nu gasesc sa angajeze oameni competenti, salariile sunt mici.
Si asta este posibil…
Nu cred ca toti avem perfectiunea profesionala ,e asa de usor sa face un rau dar nimik de bine vad.de ce nu ai discutat cu sefii ei directi?sau ink mergem pe ideea clientul nostru stapanul nostru.de asta tara asta e de 2 lei.
Nu am fost sa discut direct cu sefii dansei deoarece nu am incredere in sefuletii de magazin de aici. Toti sunt pusi asa cum sunt pusi… Un telefon la sediul central, si implicit o sesizare acolo, cred ca a fost cea mai buna solutie.
Lasa-ma sa te aduc putin cu picioarele pe pamant.
Tu, ca vanzator, traiesti din buzunarul meu, clientul.
Fara mine tu nu existi, pentru ca fara clienti nu ar exista
magazine (ar fi afaceri inutile). Deci da, clientul nostru, stapanul nostru.
Nu e ca si cum clientul iti cere sa bagi 20 de flotari sau
sa-i dai un lustru la papuci. Ti se cere sa ai bun simt si
o oarecare masura de profesionalism. Nu esti in stare sa oferi
asa ceva, exista si alte joburi care nu necesita asa multa
interactiune cu oamenii.
Daca respectiva vanzatoare si-a permis sa isi umileasca clientul
in asa hal, eu zic ca raspunsul clientului a fost mai mult
decat politicos.
In ce priveste atitudinea vanzatorilor din afara, pot spune ca
prin toate tarile in care am fost ocaziile sa intalnesc un
vanzator sictirit au fost mult mai mici ca in Rrominica.
Sant o clienta fidela a Kaufland Slobozia. In seara de 06.11.2015 am cumparat printre altele un set de 5 oale de inox cu capace. La casa am fost intrebata daca am deschis cutia. Am spus ca nu si atunci casiera respectiva a desfacut cutia si s-a uitat in ea, spunandu-mi ca e in regula. Cand am ajuns acasa si am scos oalele, imi lipsea un capac, iar altul avea butonul rupt.Acum ce pot face pentru a-mi recupera paguba?
Daca mai aveti bonul sesizati ANPC-ul. Incercati si dvs personal sa mergeti cu produsul la magazin. Problema este insa ca nu ati constatat neregulile din magazin si mai mult ca sigur va vor spune ca le-ati stricat acasa…nu stiu ce sanse sunt, dar mai bine sa incercati!
Treaba cu controlatul în genți se întâmplă super des. Mi s-a întâmplat de vreo 2 ori și menționez că nu merg des în Kaufland.
Kaufland pitesti exercitiu un mare cacat .au o regula care pana acum vreo2 ani o anuntau la statie ca daca stai m ai mult de 5 min la casa ti se da un card de fidelitate de 10 lei dar realitatea este alta se sta la casa si 20 min seara intre 21 si 22h te duci sa ceri cardul si iti spune ca ii face rau sefei da ca iti da am reusit sa i au 2 zile stand 14 si 19 min la casa a 2 zi am stat 10 min si cand am cerut cardul a inceput circul a chemat paza si sefa mag azinului cerandu mi sa nu m ai vin la orele alea sa vin m ai devreme ca atunci nu se sta la casa asa mult eu filmasem toata chestia si sa ajuns sa se targuiasca ca daca sterg filmarea i mu dau cardul lucru care nu sa intamplat si am mers la protectia consumatorului sa vedem ce se intampla
La Bacau nu se mai afiseaza nimic despre acest card, ultima data era in valoare de 5 lei. Daca cunosti acest detaliu si il soliciti, ti se acorda, Daca nu, tacere.
Mi s a întâmplat ceva asemănător,am cumpărat o cutie de suc de portocale care era la reducere,avea eticheta de redus pe ea dar… surpriza…la casă mi a încasat prețul întreg.Am vazut ,m am întors,am arătat bonul și produsul și nu mare mi a fost mirarea când casierița,cu tupeu, îmi zice că trebuia să i arăt eu eticheta cu redus că sunt mai multe coduri de bare,ce mai,eu îs de vină că nu am așezat produsul pe bandă în așa fel să l vadă ea.Si mai mare mirarea când mi am recuperat banii de la informații a fost că și acea lucrătoare avea aceeași atitudine.Mi am exprimat vehement nemulțumirea și până la urmă și a cerut scuze dar nu e normal să fii tratat așa căci noi cumpărătorii le plătim salariile.S a întâmplat la Kaufland Craiovița din Craiova.
Se întâmplă peste tot și încă mai rău. La Penny, chiar azi, o maimuță a făcut-o pe mama practic albie de porci (țipa la aia, serios) că de ce stă cu două înghețate Magnum în mână și nu le-a lăsat pe bandă? Păi dacă disperata din spate trântise jumătate de magazin deja și nu existau chestii din acelea despărțitoare ca să nu se încurce marfa luată de unul sau de altul? M-a auzit zicând că nu mai cumpăr în veci de acolo pentru asemenea tratament și mi-a aruncat o privire de gen „Mă doare în c*r, băi sclavete.” Jeg uman, că nu-i pot spune altfel. Trebuia să mă fi întors și să-i arunc nenorocitele alea de înghețate în fața aia de retardată care nu știe să fie om.
Sorry pt ce ti s-a intamplat. Era mai ok sa faci o sesizare la ANPC fost OPC. plăteau o amenda de cel Putin 5000. Pt comportamentul necorespunzator fata de client.
Eu pt o simpla perie de haine, care la raft era 3 lei si la casa 5 lei, am facut sezizare si ia costat numai 6.000 lei. Normal ca mi-a dat si diferenta inapoi..
Nu va mai plangeti in magazin..
ANPC abea asteapta.