După 16 zile de teatru-maraton, s-a terminat. Cu bune și cu rele, Festivalul Internațional de Artele Spectacolului, intitulat sugestiv „Theaterstock”, a ajuns la final. După 16 zile, după atâtea câte s-au petrecut pe scenă, prin oraș, prin spatele scenei șamd pot trage câteva concluzii și pot trece în agendă plusurile și minusurile acestei prime ediții.
Voi începe cu plusurile, ca să nu fiu direct înjurat. Sunt destule. Voi începe cu o mică laudă pentru inițiativa avută de a organiza acest festival. Publicul băcăuan, așa prost cum este crezut de către majoritatea formatorilor de opinie dar și de către mai marii ce ne conduc pe plan local și chiar național, avea nevoie de cultură și a demonstrat că știe să o aprecieze, în toate formele ce i-au fost prezentate de-a lungul celor 16 zile. Nu am văzut niciodată până acum sala Teatrului Bacovia plină până la refuz, oamenii stând chiar și în picioare sau pe jos pentru a urmări anumite producții. Nu am văzut niciodată sala Teatrului de Vară atât de plină, ca să nu mai spun de Hala de Teatru a Centrului de Afaceri. Publicului i-a plăcut și asta s-a văzut! Băcăuanii au aplaudat îndelung fiecare reprezentație și au rezonat cu artiștii. O ediție viitoare este mai mult decât bine-venită! Dar…de aici încep minusurile!
Totul a fost făcut în pripă și asta s-a văzut la această primă ediție a Festivalului Theaterstock! Voi începe cu începutul. Decizia de blocare a circulației rutiere pe centru nu a făcut altceva decât să blocheze și mai tare orașul și să întindă la maxim nervii șoferilor, având în vedere șantierele existente (str. Milcov, str. Ștefan cel Mare șamd). După câteva zile s-a procedat corect, circulația rutieră fiind deschisă până spre după-amiază.
Marea problemă, din punctul meu de vedere, este că organizarea interioară a fost dezastruoasă, aici referindu-mă strict la cei care au vândut bilete și care au gafat-o de nenumărate ori. Nu de puține ori am întâlnit situații în care 2 sau chiar 3 persoane aveau același loc pe bilet. Mi se pare scandalos să vin, să dau 5-25 de lei pe un bilet și să nu am loc, sau să trebuiască să îl împart cu altcineva. Doi la mână, dacă se fac invitații, dacă se cheamă presa, oameni de teatru, critici șamd, păi nu ar trebui ca fiecare să aibă un loc bine stabilit și rezervat?!
Nu de puține ori s-a întâmplat ca întreg rândul destinat presei să fie ridicat și trimis la plimbare (cel puțin de la Teatrul de Vară) pentru că rândul era vândut. Publicul spectator venea cu bilete cumpărate de la intrare, bilete cu rândul și locul destinat presei. Mi se pare penibilă situația… Așa se atrage publicitate negativă. Nu trebuie să se mire nimeni doamnă director că se aruncă cu roșii în instituția pe care o conduceți din partea presei atâta timp cât nu aveți grijă ca totul să fie bine.
Nu ar fi fost mai bine și mai frumos ca presa să aibă rândul său, rezervat, criticii să aibă rândul lor, rezervat, invitații (cunoștințe, pile, copiii tuturor, directorașii de peste tot șamd) să aibă rândul lor?! De când și până când rândurile destinate presei sunt ocupate de fel de fel de indivizi, tupeiști și flegmatici, care nu au nicio legătură cu presa dar care sunt directori pe nu știu unde?! La plimbare, să meargă pe locurile lor! BILĂ NEAGRĂ DORU MAREȘ! RUȘINE!
Am ajuns la piesa Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, „O furtună”, după W. Shakespeare; jucată la Teatrul de Vară. La intrare întreb staff-ul unde e locul destinat presei. Mi se spune rândul, mă duc acolo și surpriză. Tot rândul era ocupat de fel de fel de personaje venite cu cățel și purcel. Mă duc din nou la staff. Îi relatez situația și o domnișoară, voluntar, vine cu mine la locul cu pricina, destinat presei (mie adică). Văzând situația și auzind despre ce este vorba, Doru Mareș, cu un sictir nemaivăzut la el până acum și cu o mie de nervi, se ridică, și cu un ton agresiv îi spune voluntarei care mă însoțise pentru a rezolva problema, citez: „Tu știi cine sunt eu?! Ce ecuson ai tu? Voluntar, da? Eu sunt Doru Mareș și cu asta cred că am spus tot, da? Domnii aceștia sunt directorii…[nu am reușit să înțeleg unde]. Poți pleca.” Ei nu zău?! Păi ce îmi pasă mie cine e ăla? Are ecuson de presă? Nu?! La revedere! Pe locurile pentru invitați! Nu există? Să le fie de bine! Păi tu, mare teatru, te aștepți să te laud când ai astfel de oameni și se întâmplă astfel de situații?!
Și încă ceva ce nu mi-a fost clar. Nu intru în rândul celor care critică vehement acest lucru, dar fac și eu o întrebare. De ce publicul a mai plătit bilet în condițiile în care Primăria a alocat 1,8 milioane de lei iar Ministerul Culturii 100 000 de lei? Ca o paranteză și totodată ca o paralelă, la evenimente de genul Romanian Top T…Hits, Primăria aloca o sumă dar publicul nu plătea nimic. Să înțeleg că aici a fost altă mâncare de pește?! Mai bine zis un terci prezentat frumos.
Toate ca toate. S-a terminat, cu bune și cu rele sper că anul viitor se vor învăța din greșeli și nu se vor mai întinde mai mult decât le e plapuma, după cum Directorul Teatrului, Anca Sigartău, a recunoscut la conferința de presă premergătoare festivalului. Vor urma, într-un nou articol, câteva fotografii realizate pe parcursul celor 16 zile de festival. Stay tuned!
Lasă un răspuns