După cum ne-am obişnuit deja, şi anul acesta se va desfăşura „Preuniversitaria” tot în perioada martie – aprilie și tot la Casa de Cultură a Sindicatelor „Vasile Alecsandri”. Aici se vor „duela” între ele liceele din municipiu, câte două sau trei în grupă, acestea urmând să fie stabilite prin tragere la sorţi.
Liceele participante sunt : Colegiul Naţional „Ferdinand I”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu”, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare”, Colegiul Naţional „Grigore Antipa”, Colegiul Naţional „Henri Coandă” şi Colegiul Economic „Ion Ghica”.
Probele la care participanţii vor fi punctaţi sunt : prezentarea de modă, muzica, dansul, teatrul, concursurile de frumuseţe atât la băieţi cât şi la fete, cultura generală, fair-play-ul dar şi alte momente artistice pregătite de fiecare liceu în parte în limita a 10 minute. Juriul va fi format din câte un elev de la fiecare liceu participant ce nu va putea să îşi voteze liceul, păstrându-se astfel imparţialitatea.
Lasă un răspuns