Nu vreau să fiu rău și nici să critic deoarece până acum s-au făcut destule prin oraș însă ultimul comunicat de presă primit m-a amuzat puțin. Primăria Municipiului Bacău m-a informat că în ultima perioadă au fost plantați peste 3 500 de arbori în zone precum Parcul Gherăieşti, Parcul Cancicov și Parcul Nord.
În ultimele două nu contest, că am văzut, dar în Gherăiești nu am văzut nici măcar un copăcel mai tânăr. Zilele trecute am umblat prin tot parcul cu bicicleta, am stat pe bănci, am făcut poze și nu știam pe unde să o mai iau din cauza că buruienile, tufele și toate cele au pus stăpânire pe alei. Parcul, demult uitat, după cum am mai scris și aici, nu pare să mai fie în atenția cuiva…
I-au plantat mai dosit, probabil de aia nu i-ai vazut :D
Poate prea dosit :))