Mai bine nu! Pentru că bârfa și speculațiile sunt sport național, țin să fac câteva precizări… Nu am murit, nici nu îmi închid blogul, nici nu o să mai tac. Mai bine, mai rău, îi voi da înainte, aici (pe blog!). Concret, până acum câteva zile am avut agenda încărcată. În primul rând cu facultatea, în al doilea rând cu evenimentele foto, astfel că nu m-am mai ocupat de blog sub nicio formă. Legat de facultate nu, nu am rămas cu restanțe sau alte chestii.
Pur și simplu realizarea transferului de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Inginerie, specializarea energetică industrială către Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, specializarea inginerie electrică, a durat enorm de mult și a implicat enorm de multe resurse, de toate felurile. Drumuri peste drumuri, birocrație șamd. În cele din urmă am obținut toate avizele necesare, semnăturile și acordurile universităților…de acum nu-mi mai rămâne decât să plec la Iași, ca student în anul II.
De unde și până unde această schimbare? Ei bine, nu pentru că la Bacău nu s-ar face carte. Din contră, facultatea este foarte bine dotată, sălile de curs sunt moderne, este adevărat că există și excepții, dar prea puține pentru a fi băgate în seamă. Profesorii, cei cu care am avut eu de a face, în mare parte erau interesați de ceea ce făceau și bine-pregătiți. Motivul pentru care am plecat însă a fost unul cât se poate de personal și nu poate fi spus public. Pot face însă o mică precizare cu care cred că veți fi de acord: cu toții ne dorim să mergem la mai bine…de ce nu, dacă am putut?
Nu voi dispărea nici din Bacău și nici din mediul online. Ba chiar voi fi mai activ ca niciodată, acum că nu mai am treabă cu acest oraș mâncat și mânat de interese. Fiți pe fază!
Lasă un răspuns