„Scrisoarea pierdută” a lui Ion Luca Caragiale devine şi „Scrisoarea” lui Horaţiu Mălăele, recitită în cheie regizorală nouă, dar fără a părăsi tiparul impus de autor. Mălăele a eliminat lungile tirade ale politicienilor (oricum, le vedem în fiecare zi în Parlament şi la televizor), în schimb, a insistat mai mult asupra creionării personajelor, definite, în primul rând, prin burţi direct proporţionale cu înălţimea poziţiei sociale. E drept, lumea lui Caragiale, ca şi lumea noastră, este una destul de tristă şi rea, dar Mălăele reuşeşte să vorbească despre ea fără patimă, fără venin, fără încrâncenare, cu o detaşare olimpiană, reconfortantă. Cât despre poantele lui specifice, acestea străbat spectacolul de la început până la sfârşit.
Spectacolul are loc marţi, 19 februarie, de la ora 19:00 în sala Casei de Cultură a Sindicatelor Bacău. Preţul unui bilet este de 100 sau 80 lei în funcţie de locul ocupat în sală. Biletele se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură, intrarea din spatele clădirii, etajul 1. Relaţii la numărul de telefon: 0234 536 512.
Lasă un răspuns