Dan Bitire

  • Contact
  • Despre mine
  • Politică de confidențialitate
Ești aici: Acasă / Evenimente / Urmează Balul Bobocilor @ Universitatea „Vasile Alecsandri”

Urmează Balul Bobocilor @ Universitatea „Vasile Alecsandri”

Publicat pe 24 noiembrie 2014 de Dan Bitire Lasă un comentariu

balul bobocilor universitatea alecsandri
Miercuri, 26 noiembrie, bobocii Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău își vor arăta frumusețea, îndemânarea, încrederea de sine și își vor pune la încercare calitățile artistice, cultura generală și nu numai, în cadrul mult așteptatului Bal al Bobocilor.

Evenimentul se va desfășura la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, cu sprijinul Primăriei Municipiului, de la ora 20:00. Pentru ediția din acest an se pun la bătaie fonduri de peste 25 000 de lei. Să vedem ce va ieși. Când ai buget, ai și așteptări mari. Din câte am înțeles invitații vor intra pe covorul roșu iar gazdele evenimentului vor fi Doddy și Vescan. Pentru mai multe informații: 0747 162 698.

Și pentru că un bal presupune mai multe etape, eu zic să o iau cu începutul. Zilele acestea, cei 20 de boboci participanți (10 fete și 10 băieți) au avut puțină treabă cu mine, pe lângă repetiții. Și după cum era de așteptat, este vorba despre fotografiile pentru MISS și MISTER Popularitate. Acestea au fost realizate în Vanity Glam Club (Vanity fiind și unul dintre sponsorii evenimentului). Ce a ieșit, vedeți mai jos.

P.S.: Votarea se va face, din câte am înțeles, pe pagina de Facebook a Ligii Studențești, de mâine.

P.S.S.: În atenția bobocilor! Dacă vreți fotografiile la o rezoluție mai bună (calitate și dimensiune mai mare), contactați-mă!






Alte articole recomandate:

  • Fotografii și impresii. Balul Bobocilor @ Universitatea „Alecsandri”
  • Balul bobocilor, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”
  • Fotografii. Balul bobocilor, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”
  • C. N. „Ferdinand I” și-a desemnat câștigătorii!
  • Colegiul Pedagogic vă invită la bal!

Din categoria: Evenimente Etichete: alecsandri, balul bobocilor, balul studenților, evenimente, studenți, teatrul de vară, ub, universitatea alecsandri

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Facebook
  • Twitter
  • YouTube

Ultimele articole:

  • Fotograf nuntă? Nimic mai simplu!
  • Revine I.D. Fest! Ediția 23, în perioada 20-31 august ’22
  • Altecovent – montarea unui sistem de ventilație din etapa proiectării casei
  • Stilourile Parker – 999cadouri.ro
  • Uși pentru casă – #SpecialDoors
  • Maribon – incaltaminte de calitate
  • Calitate în bucate – #NuOricum

Ultimele comentarii:

  • Dan Bitire la Colecţie. Numismatică
  • Dragos la Colecţie. Numismatică
  • Monica la Altecovent – montarea unui sistem de ventilație din etapa proiectării casei
  • Remus la Nesimțirea unei casiere de la Kaufland
  • Alex la Uși pentru casă – #SpecialDoors
  • Daniela la Uși pentru casă – #SpecialDoors
  • Alexandra la Maribon – incaltaminte de calitate

Recomandări:

Grevă a poștașilor? Mai gândiți-vă!

Tot văd prin presă că poștașii au făcut grevă iar cei mai afectați de această măsură sunt pensionarii care nu și-au primit pensiile. De unde atâta grevă? O fi fost ceva local? Izolat? În cursul zilei de astăzi am auzit o ciocănitură la ușă. M-am dus ca orice om normal să pun ochiul la vizor […]

Măsuri de austeritate pentru parlamentari

Miercuri, Valeriu Zgonea s-a întâlnit cu liderii de grup şi a discutat o strategie de (austeritate) economisire a banilor. Printre propuneri se numără reducerea cheltuielilor de cazare în Bucureşti de la 8 000 de lei (în prezent) la 3 500 – 3 800 lei pe lună de parlamentar. În condiţiile în care majoritatea parlamentarilor stau […]

Ediția a VIII-a Gala STAR, a ajuns la final

După patru zile deosebite cu piese care de care mai bune, cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Gala STAR s-a încheiat. Juriul alcătuit din Adrienne Darvay-Nagy, Monica Andronescu şi Mihaela Teleoacă a acordat următoarele premii: Marele Premiu şi Trofeul Galei Star – Attila Harsányi în „Decalogul după Hess”; Cel mai bun one-man-show – Ştefan […]

S-a prelungit perioada de înscrieri pentru concursul „ExplorIT”

Organizatorii concursului „ExplorIT” au decis să prelungească perioada de înscriere. Noul deadline este fixat pentru 9 iunie, ora 23:59. Astfel, organizatorii doresc să ofere răgaz tuturor celor care doresc să participe, scopul fiind acela de a le da șansa să își înscrie și pregătească cu atenție proiectele. Cei interesați se pot înscrie aici. Pentru necunoscători, […]

Perla litoralului românesc își menține titlul

Fără îndoială Mamaia rămâne cea mai căutată stațiune de pe litoralul românesc. Plajele curate, nisipul fin și marea fără alge datorită plaselor din larg fac din această stațiune una de top. Dacă mai punem la socoteală și barurile, cluburile, atracțiile din zonă ș.a.m.d. deja nu mai încape urmă de îndoială. Din păcate lucrurile s-au mai […]

Arhivă blog:

Copyright © 2023 · Dan Bitire